Istoricul orasului Gura-Humorului

La intersectia coordonatei geografice de 47°,32' latitudine nordica, cu cea de 25°,54' longitudine estica, se rasfata pe un crimpei de gura de rai a obcinelor bucovinene, seculara asezare de la GURA-HUMORULUI.
Aici, vara, soarele se ridica de dupa colinele cele mai estice ale, Obcinei Mari, printre crengile molizilor, fagilor si mestecenilor care imbraca OBCINA HUMORULUI, cu cele citeva culmi ale ei : PICIORUL INALT (787 m), ARSITA BOILOR (700 m) si TARNITA (650 m).

La apus, soarele se ascunde, vara, in spatele crestetului ramurii principale a Obcinei Mari, numita LA TOACA (833 m). De acolo, obcina isi coboara spinarea larga si neimpadurita, pina jos in lunca unde suvitele de apa ale pariului HUMOR se pierd in apa mai multa si zglobie a riului MOLDOVA.

Spre miazazi, OBCINA VORONETULUI, cu creasta MAGURII (816 m), isi rostogoleste priporul impadurit pina aproape de albia bolovanoasa de pe malul drept al riului, parca obosit acum dupa drumul facut de la izvoarele sale dintre Obcina Feredeului si cea a Mestecanisului, pina aici.

In spre nord, ramurile Obcinei Mari se aduna si inchid astfel asezarea de la Gura-Humorului intr-un fel de copaie triunghiulara, considerata de geografi ca o depresiune intramontana, cu particularitati de miero-dimat foarte prielnice existentei omului.

Daruite, marinimos, de natura, cu un relief domol, prietenos, accesibil oriunde pentru cine vrea sa le cunoasca si sa le foloseasca, plaiurile obcinelor bucovinene au fost umanizate din foarte indepjartate vremi. Mai intii, in zile de restriste pentru bastinasii arealul nord-estic al Carpatilor, obcinele cu vaile riurilor si piraielor, le-au stat la indemina ca ascunzisuri greu de descoperit si, totodata, ca puternice cetati de aparare.

Culoarul mai larg si luminos al riului Moldova — la fel cu cel al Bistritei — s-a oferit, din stravechi timpuri, aici, printre obcini, ca o sigura cale de legatura intre fratii de acelasi neam, traitori dincolo si dincoace de Carpati.

Odata cu scurgerea timpului, luncile scaldate de piraiele dintre obcini avind aspect de „cimp lung", au inceput sa fie folosite, treptat pentru asezari omenesti statornice. Mai apoi, cei ce ne-au fost strabuni si-au legat de aceste meleaguri ale obcinelor, indragite si aparate de ei ca "mosie" parinteasca, insasi permanenta statorniciei lor aici in anii din urma, prin interventia gindirii, a stradaniilor si muncii omului, locurile de la Gura-Humorului s-au imbogatit cu noi si remarcabile realizari.

O dovada in acest sens este aspectul actual al orasului, efervescenta neintrerupta a dezvoltarii sale urbanistice, in toate domeniile. Dar, in afara de aria construita a orasului, citeva dintre locurile de la Gura-Humorului merita sa stea in atentia nu numai a vizitatorilor veniti din alte colturi ale tarii, ci si a localnicilor. Consider necesar acest lucru intrucit detaliile cu privire la aceste locuri, in general, nu sint cunoscute, sau cunostintele despre ele sint foarte sarace si aproximative.

Drumul de padure care urca pe dreapta riului Moldova, de la actuala cabana “Arinis" spre soseaua Voronetului, este croit, pe o lungime de citeva zeci de metri, pe un prag taiat in masivul stincos numit PIATRA PINULUI.

Acum o suta de ani, un cercetator istoric, vizitind aceste locuri, consemna intr-una din lucrarile sale : “Nu departe de confluenta Voronetului cu riul Moldova, in padure, acolo unde PIATRA SOIMULUI (pe atunci, intreg masivul, pina la piriiasul Arinis, purta acest nume ; mai tirziu, partea vestica, aco-perita, pe culme, cu o padure de pini, a primit numele distinctiv de PIATRA PINULUI n.a.) isi inalta fata stincoasa printre brazi, se gaseste o chilie sapata in stinca, fara acoperis, ci prelungind intr-o parte peretele stincos. Tot acolo au fost sapate o masa si o banca. Nimeni nu stie cine a injghebat aceasta primitiva locuinta si cine a folosit-o. Nici traditia nu vorbeste nimic despre ea". (F. A. Wickenhauser, Geschiehte—dr. Kloster Woronetz und Putna, Cernauti, 1886, p. 6).

Folosind termenul “chilie", cercetatorul sugereaza locuirea ei de catre un schimnic — poate insusi Daniil, cel care este considerat intemeietorul asezarii de la Voronet. Astazi nu exista nici o urma a acestei chilii.

Traditia despre timpuri noi apropiate de noi pastrea in amintire faptul (real) ca un grup de mesteri pietrari italieni au scos (catra sfirsitul sec. XIX), blocuri mari de stinca, din masivul de la PIATRA' PANULUI, pentru a le folosi la indiguirea riului Moldova — pe dreapta, pina la piriiasul Arinis si pe stinga, pina in zona unde este depozitul D.C.A. Urmele acestei lucrari sint vizibile si astazi. Traditia mai spune ca acel grup de italieni, asezati temporar in niste baraci injghebate la poalele Pietrei Pinului, ar fi descoperit, intr-un trunchi scorburos de arin, o „comoara" cu bani de aur. Nu cunoastem alta sursa care sa confirme relatarea. (Transmisa prin locuitorul octogenar Cretu fost salariat al Primariei orasului, in perioada interbelica).

Locurile de la PIATRA PINULUI sint ocrotite astazi, prin lege, ca MONUMENT al naturii si intra in patrimoniul de rezervatii naturale ale Academiei Romane.

Merita sa staruim putin asupra imprejurarilor care au facut ca ele sa atraga atentia asupra importantei lor din punct de vedere stiintific.

 

Date Tehnice

·         Suprafata: 609 kmp

·         Localitati componente: Voronet

·         Distanta si directia fata de orasele mari: 35 km - Suceava; 45 km - Campulung Moldovenesc; Bistrita - 120 km.

·         Altitudine: 470m

·         Forme de relief: muntos;

·         Reteaua hidrografica: raul Moldova, paraurile Humor si Voronet;

·         Clima - temperat continentala, relativ blanda cu aer curat si reconfortant.

·         Formatiuni geologice /formatiuni sedimentare: terenul se incadreaza in zona de flisuri ce inconjoara spre est Carpatii Orientali;

·         Temperatura medie anuala : +7 C , cu minime de -4 C pana la -30 C (ianuarie) si maxime de +30 C (iulie).

·         Precipitatii - cantitatea medie anuala de precipitatii este de 700-900 mm, cele mai abundente fiind vara si cele mai scazute toamna si iarna.